A+ R A-

Despre fostul depanator radio-TV Buciuta Ștefan am început să scriu la vreo doi ani de la preluarea mandatului de deputat, atunci când i-a apărut a doua declarație de avere. M-am mirat atunci cum Dumnezeu a reușit necuvântătorul din Parlamentul României să-și rotungească veniturile într-un interval de timp atât de scurt. M-a contactat la redacția ziarului la care lucram ca să-mi spună că am greșit atunci când i-am ”citit” declarația făcută parcă intenționat ilizibilă. Nu m-a convins, mai ales că în scurt timp mi-a căzut din nou în cuiul cătării pixului.
De-a lungul timpului am scris și de bine și de rău despre acest personaj. L-am criticat atunci când n-a votat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Boc, ca după câteva zile să aflu că Poienile de sub Munte, comună cu populație preponderent ucraineană, a primit printr-o OU mai mulți bani decât municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației la un loc.

Noua conducere a Uniunii Ucrainenilor din România şi toţi membrii acestei etnii încearcă să găsească explicaţii logice şi plauzibile pentru modul în care deputatul Ştefan Buciuta a gestionat banii primiţi de la bugetul de stat. În condiţiile în care această comunitate se confruntă cu mari probleme în toate domeniile de activitate, deputatul Buciuta şi-a permis luxul de a returna la bugetul de stat nu mai puţin de 2.540.420 de lei, o sumă colosală, mai ales în actuala criză economică.
„Motivul pentru care s-a procedat astfel este că deputatul Ştefan Buciuta, fostul preşedinte al UUR, nu a gestionat bine fondurile şi nu le-a alocat în folosul comunităţii pe care o reprezenta. Totuşi, s-au cheltuit sume foarte mari pentru publicarea de cărţi. Nici până la această dată, banii cheltuiţi pentru publicarea de cărţi nu au putut fi justificaţi”, a arătat Dumitru Morhan, noul preşedinte al Uniunii Ucrainenilor din România.
Mai mult, noua conducere a UUR îl acuză pe deputatul Ştefan Buciuta că nu a ridicat nici un deget pentru a-i sprijini pe etnicii ucraineni din România, deşi a avut la dispoziţie sume impresionante de bani.

La sediul Filialei UUR Maramures din Sighetul Marmatiei a avut loc sedinta Consiliului UUR (Rada).
Unul dintre cele main fierbinti puncte de pe ordinea de zi, a fost desemnarea viitorului candidat la functia de deputat in parlamentul Romaniei, care va reprezenta minoritatea ucrainenilor din Romania in viitorii patru ani.
Au fost inregistrate patru candidaturi pentru functia de deputat.
In urma votului, actulul deputat a fost infrant  de dl. Marocico Ioan, din Timisoara de profesie avocat, care se pare ca va fi viitorul reprezentant al minoritatii ucrainene in parlamentul Romaniei.
In consecinta, Maramuresul va pierde un derutat tacut.

Buciuta se agata cu disperare de putere

Email Imprimare PDF

Referitor la stirea aparuta din data de 19.10.2012,  privind sedinta Consiliul UUR (Rada), ce a avut loc in data de 18.10.2012, la Sighetul Marmatiei, prin care s-a desemnat viitorul candidat la fuctia de deputat in parlamentul Ramanie, care va reprezenta minoritatea ucrainenilor din Roamania in viitorii patru ani, in urma votului a fost declarat castigator Marocico  Ion, nimeni nu a depus contestatie.
Candidatul Buciuta Stefan care a fost invins de Marocico Ion,  dupa trei zile solicita convocare din nou  a  Consiliul UUR (Rada), de data asta la Satu Mare, si solicita refacerea alegeriilor, motivand ca Marocico Ion, nu a abtinut la vot 50% .

Un val de nemultumiri s-a declansat in comuna Ocna Sugatag.  Marul discordiei il reprezinta doua posturi vacante din cadrul Serviciului de Evidenta a Persoanei. Un localnic, Petru Dragus, aduce acuzatii grave la adresa primarului Vasile Sas, care ar fi afisat pe un panou de la primarie doua posturi vacante, doar cu  o ora inainte de inceperea probelor din concurs,   De cealalta parte, edilul se apara sustinand ca lista locurilor vacante a fost publicata in editoriale cunoscute din judet.  In urma concursului, unul dintre posturi a fost ocupat de fiica primarului din localitate, iar cel de al doilea a fost ocupat de nevasta secretarului.
Contactat telefonic, primarul Vasile Sas, a sustinut ca toate pocedurile in ceea ce priveste legalitatea posturilor scoase la concurs nu pot fi contestate. Mai mult decat atat, cele doua posturi au aparut in “Monitorul Oficial” si intr-un cunscut ziar local la sectia anunturi, sustine acesta. Intreabat daca unul dintre posturi a fost ocupat intr-adevar de fiica dansului, acesta a raspuns raspicat “Ea nu are dreptul? are si ea dreptul sa lucreze la Primarie”

Localnicii din Ocna Sugatag au ramas de mai bine de 24 de ore fara apa potabila in comuna, in conditiile in care localitatea este statiune turistica, cu sute de pensiuni. Oamenii spun ca nu este prima data cand raman fara apa atata timp, iar acest lucru se intampla de obicei la sarbatorile mari religioase sau laice. Contactat, primarul comunei, Vasile Sas, a declarat ca rau-voitori, se presupune din satul Breb, au blocat intentionat bazinul. Edilul asigura, insa, ca in cateva ore locuitorii vor avea apa.
Mai multe reclamatii au venit astazi, 12 iunie, pe adresa redactiei eMaramures, de la locuitori din comuna Ocna Sugatag care s-au plans ca au ramas fara apa potabila inca din noaptea de 11 spre 12 iunie.
Proprietarii de pensiuni din zona s-au revoltat, atata vreme cat turistii, care au platit pentru un anumit confort, sunt nevoiti sa astepte... sa ploua ca sa se poata spala.

Scurtcircuitul bisericilor de lemn

Email Imprimare PDF

Pierdem încă o finanţare europeană? „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”, un proiect în valoare de peste 20 de milioane de RON este în pericol din cauza indolenţei şi incompetenţei. Demararea execuţiei lucrărilor se află în întârziere de peste un an. Una dintre cauze este faptul că elaborarea şi transmiterea documentelor solicitate de ADR Nord Vest şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului se fac cu viteza melcului. Apoi, proiectul tehnic are carenţe grave. Şi, mai mult, unul dintre obiective, biserica din Ieud, a fost prins şi în alt proiect de finanţare.
Bătaie de joc de 20 de milioane de RON! Încă un proiect al judeţului riscă să se lase cu corecţii financiare şi probleme grave. Demarat cu mare vâlvă, „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord” este finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional

Un val de nemultumiri s-a declansat in comuna Ocna Sugatag.  Marul discordiei il reprezinta doua posturi vacante din cadrul Serviciului de Evidenta a Persoanei. Un localnic, Petru Dragus, aduce acuzatii grave la adresa primarului Vasile Sas, care ar fi afisat pe un panou de la primarie doua posturi vacante, doar cu  o ora inainte de inceperea probelor din concurs,   De cealalta parte, edilul se apara sustinand ca lista locurilor vacante a fost publicata in editoriale cunoscute din judet.  In urma concursului, unul dintre posturi a fost ocupat de fiica primarului din localitate, iar cel de al doilea a fost ocupat de nevasta secretarului.
Contactat telefonic, primarul Vasile Sas, a sustinut ca toate pocedurile in ceea ce priveste legalitatea posturilor scoase la concurs nu pot fi contestate. Mai mult decat atat, cele doua posturi au aparut in “Monitorul Oficial” si intr-un cunscut ziar local la sectia anunturi, sustine acesta. Intreabat daca unul dintre posturi a fost ocupat intr-adevar de fiica dansului, acesta a raspuns raspicat “Ea nu are dreptul? are si ea dreptul sa lucreze la Primarie”

Un investitor spaniol a pus ochii pe Ocna Sugatag in vederea realizarii unui sat de vacanta, inca din anul 2009. Astfel, in cadrul proiectului, spaniolii ar fi construit mai multe terenuri de golf si hoteluri, pe aproximativ 200 hectare de teren.
Mai mult, in vara anului trecut, Primaria a organizat un referendum local, unde cetatenii au avut ocazia sa-si aleaga optiunea: da sau nu proiectului. Rezultatele au fost insa sub asteptari: doar 27% prezenta la vot.
Primarul comunei, Vasile Sas, a declarat, pentru ZiarMM.ro, ca a mai fost contactat si in acest an de spanioli, dar ca i-a respins din start. “Nu s-a mai intamplat nimic, l-am respins categoric, pentru ca s-a vazut pe el ca e o momeala periculoasa. El voia sa faca teren de golf, sat de vacantaaiurea. Din 2009 si pana anul asta tot m-a frecat la cap, si in Consiliul Local a venit. Consilierii au fost de acord, dar raspunderea tot a mea era, dar pana la urma nici Consiliul Local n-a fost de acord.

Giurgi Vasile, consilierul personal al primarului Vasile Sas, din comuna Ocna Sugatag, a ramas pieton, vineri dupa-amiaza. Beat crita, consilierul s-a urcat la volanul unui autoturism Dacia Logan, dupa ce a iesit de la un local unde se cinstise peste limita legala. Vasile Giurgi a ajuns pe mana politistilor, dupa ce un localnic a sesizat politia.
Vasile Giurgi este renumit in comuna Ocna Sugatag pentru actele de betie si chefurile la care participa in lant, cel putin asa relateaza oamenii din zona. Fie ca e zi, fie ca e seara, consilierul primarului este vazut zilnic de localnici cum ia la rand barurile din localitate. Mai nou, oamenii spun ca acesta a renuntat sa le mai frecventeze pe cele din apropierea Primariei si le viziteaza pe cele situate la periferie. “Cred ca l-a prins rusinea. In urma cu o luna era sa loveasca un copil cu masina. Si atunci era beat turta si am facut o sesizare verbala. Eu am sunat la politie si de acesta data.

Un teren in valoare de peste 250.000 euro a fost intabulat cu acte false
Ocna Sugatag a fost si ramane o tinta pentru investitorii din domeniul imobiliar. Nu are rost sa facem o expunere a motivelor pentru care fiecare om cu bani doreste sa construiasca aici macar o casuta de vacanta. Dar pentru asta au nevoie de terenuri, iar acestea sunt foarte scumpe. Dupa ’89 a inceput goana dupa terenurile de aici, iar in timp s-a dezvoltat o adevarata mafie locala in care au fost si sunt implicate autoritatile locale, ca fara ele era aproape imposibil sa se faca atatea ilegalitati. Si sunt multe. Cineva ne spunea ca procurorii DNA ar avea cateva luni de lucru pe “santierul” de aici, iar rezultatele nu ar putea fi decat spectaculoase.
Luni, 31 ianuarie 2011.

Pagina 1 din 19

Dosar de candidat